Sâmbătă 28 octombrie la ceasul amiezii, doctorul Viorel Pătrașcu a adunat lume multă și deloc măruntă la Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș. Prilejul a fost prezentarea în fața unui public cunoscător și amator de medicație literar-jurnalistică cu tablete dulci-amare. Ba chiar mai mult decât amator, chiar dependent de astfel de pilule… Tabletele cuprinse în al 12-lea volum sunt rodul ultimilor 2 ani de tablete publicate în Argeșul de atentul observator al fizice și sociale care ne macină de muuuultă vreme. Și, strânse în volum, tabletele doctorului Pătrașcu par să aibă o eficacitate sporită poate pe principiul că o rafală de mitralieră (bine țintită) este mai eficientă decât o serie foc-cu-foc… Ca să nu mai vorbim de colecția volumelor cu tablete care –iată, culmea perseverenței- s-au făcut o duzină!

**

Doctorița Mariana Clemens colegă de cu Viorel Pătrașcu la liceul piteștean „Zinca Golescu”, apoi IMF Institutul Medico-Farmaceutic din București, așadar colegă de adolescență, tinerețe, idealuri, aspirații, planuri, de ceva vreme colegă și la ziarul Argeșul în calitate de corespondentă din Germania unde s-a stabilit de patru decenii, scria în pre-cuvântarea intitulată Un cronicar dureros de original: ”…când cititorul are în față o tabletă din prezentul volum, este ca și când s-ar afla într-un muzeu. Primul tablou are o temă tristă, pe un fond întunecat, apoi privești personajul. Ghidul nostru este autorul, care îți explică cu claritate și sens un subiect ce plutește între știință și literatură. Tabloul are însă și o conotație socială. Personajele nu sunt fictive, ci autentice, ele ies din cadrul tabloului și vorbesc. Limbajul lor este unic, adesea confidențial, pentru că personajul își dezbracă sufletul în fata doctorului salvator. Când ai părăsit tabloul, ai adesea un gust amar. Doctorul salvează omul, dar nu și mizeria umană. Textele tabletelor sunt de o rară onestitate, ele descriu boli și bolnavi, adevăruri triste, care nu încap în cuvinte. Autorul le scrie pentru ceilalți, pornind de la iluzia că spusele lui vor avea o rezonanță de durată. Oare vă amintiți cum se sfârșește Ciuma lui Albert Camus? Doctorul Rieux s-a hotărât atunci să redacteze această povestire ca să nu facă parte dintre cei care tac, pentru a depune mărturie, ca să lase o amintire și ca să afirme ceea ce se învață în timpul unui flagel. Autorul Viorel Pătrașcu, ghidul nostru instruit, cu mare experiență medicală și narativă, are și ipostaza privilegiată de martor. El nu caută subiectul sau senzaționalul… Ceea ce scrie este dureros de original. Toate scrierile lui sunt adevărate…” Poate prea Curat-adevărate, aș zice ca Nenea Iancu care ne-a citit și povestit atât de bine…

Cu prilejul publicării volumului ”PATIMĂ ȘI MOTORINĂ”, cel de-al 12-lea de tablete dulci-amare, poeta Denisa Popescu l-a avut ca invitat la TV Argeș pe doctorul Viorel Pătrașcu și a constatat că acesta “se confesează cu o naturalețe absolut fermecătoare… Cum lucrează cu Sfânta Inspirație, cum își selectează, dintre pacienți, personajele, cum își măsoară credința în Dumnezeu, suferă de frica de moarte? Are răspunsuri la toate întrebările…”

Revenind la prezentarea volumului, amfitrionul Mihai Sachelarie, după ce ne-a asigurat că nu s-a întors la Bibliotecă și doar prezidează lansarea de carte, privind sala plină cu importanți oameni de cultură din Pitești, a făcut observația că oamenii valoroși aduc oameni valoroși (qui s’assemble se rassemble, zic încă–francofonii). După părerea sa sociologul empiric Viorel Pătrașcu prin seria de pastile reușește o frescă a societății românești de după 1990…

Mihai Golescu a arătat că efemeridele doctorului Pătrașcu alcătuiesc o enciclopedie… nu poți face abstracție de ele, sunt spectaculoase, doctorul Pătrașcu este puternic implicat într-o istorie a Piteștiului. Ca o adevărată curea de transmisie între primarul Cristian Gentea (care prin Cristina Munteanu, PR-ul primăriei și președinta UZPR Argeș) și publicul prezent la lansare, Mihai Golescu a transmis mesajul mai-înainte numitului primar al Piteștilor: „Citesc cu mare plăcere tot ce scrie medicul publicist Viorel Pătrașcu, iar astăzi, 28 octombrie, îl felicit din nou, pentru apariția editorială! Al 12-lea volum din seria Bolnavi și bolnavi, cu titlul Patimă și motorină… este o nouă dovadă a pasiunii autorului pentru medicină și jurnalism, o reușită valoroasă pentru toți cei interesați de sănătatea și aspectele sociale cu care ne confruntăm. Stilul inconfundabil al doctorului, plasticitatea și umorul ne fac dependenți de textele domniei sale”

Traian Ulmeanu l-a acuzat pe față pe autor de bigamie căsătorit fiind și cu medicina și cu publicistica, cabinetul lui ca o sală de expoziție, decorat cu tablouri frumoase iar rezultatul a 30 de ani de publicistică sunt aceste 12 volume de tablete, care au efectul pe care-l are Boleroul lui Ravel, aceeași temă reluată și tot mai amplificată. Cele dousprezece volume suntun rezultat al tenacității, al perseverenței ieșite din comun cu care a publicat, 30 de ani, câte două tablete pe săptămână… Tablete care aduc în fața cititorului suflul vieții, imagini dintr-o zonă cunoscută doar de el, medicul-autor.

Să le mulțumim celor care i-au fost nași întru publicistică doctorului Viorel Pătrașcu, lui Sergiu I. Nicolaescu (criticul literar, nu regizorul!) și jurnalistului Dan Giurea amândoi trecuți în altă dimensiune, dar și lui Traian Ulmeanu și Călin Vlasie, pe atunci directorul Editurii Paralela 45.

Armata a fost cu noi!

La lansarea cărții lui Viorel Pătrașcu, Armata a fost cu noi prin prezența și cuvintele a doi colonei “civilizați” (adică trecuți în rezervă, în civilie), George Ene și Firiță Carp. Regret că n-a fost și colonelul (R) Liviu Martin, foarte prezent la manifestările culturale interesante din oraș, dar am înțeles că avea o nuntă în familie, așadar un alt eveniment, la care nu putea lipsi. George Ene a vorbit despre atracția pe care o exercită tabletele lui Viorel Pătrașcu, despre subiectele care îl caută la cabinet redate cu expresivitate și precizie, despre atenția pe care doctorul o acordă mai ales vârstei a treia. Cu analiza de eminescolog George Ene a încadrat tabletele într-o specie de graniță între literatură și jurnalism. Poate că faptul că Viorel Pătrașcu este membru și al Uniunii Scriitorilor Români (USR) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), confirmă categorisirea lui George Ene. Firiță Carp consideră că scrierile lui Viorel Pătrașcu sunt înrudite cu acelea ale lui Cehov, cu marea literatură rusă, iar faptul că un scrie romane ne privează pe noi românii de posibile opere capitale. Ajuns cu povestea lansării în acest punct îmi amintesc că în urmă cu vreo două decenii când Editura Paralela 45 a lansat cartea cea mai cunoscută a doctorului Pătrașcu – Jurnalul de la Filipeni, editorul Călin Vlasie i-a adresat îndemnul prietenesc: “doctore, dacă vrei să intri în istoria literaturii mai lasă tabletele și treci la o etapă superioară, la romane…”

Doctorul Pătrașcu? Enervant, Îngrozitor, Supărător, Jenant, Diabolic!

Deconspirându-l, Da, sunt gata să declar sub jurământ și pe Biblie și pe Constituție, ba chiar și pe cartea Sfântă a lui Baha’U’llah că –rezumând– Viorel Pătrascu este un om Enervant, Îngrozitor, Supărător, Jenant, Diabolic! Detaliind, subliniez că este Enervant de Punctual, Îngrozitor de Săritor, Supărător de Prompt, Jenant de Organizat și Diabolic de Disciplinat. Iar ca să le pună capac la toate mai e și Dezarmant de Sincer și de Modest. Un piteștean get-beget, care deși are un nivel social ridicat nu și-a uitat prietenii din copilărie și colegii de la Zinca… Și nici pe colegii de jurnalism din ultimii ani pe care-i invită aproape săptămânal la o cafea + o ceva… Este un om cu un acut simț al datoriei și care n-a dat curs invitației poetului și editorului Călin Vlasie de a scrie romane pentru a intra în istoria literaturii, ambiția sa (foarte realistă, aș zice) fiind să-și slujească comunitatea, atât cât poate de bine, ca medic și jurnalist… Cam așa ar dori să fie perceput de contemporanii săi și –dacă se poate- și de urmașii acestora. Mai este și locuit de o neliniște organică, neliniște care-l mână (cam trimestrial!) să cunoască alte locuri, alte civilizații, alte obiceiuri, alți oameni… De aici și frecventele excursii peste hotare, excursii care se lasă cu câte o carte de note de călătorie și foarte frumoase fotografii (făcute tradițional, cu un aparat cu film…)…

Doctorul Pătrașcu vă păcălește, vă ademenește cu pastiluțe dulci-amare, da asta -dacă un cumva e o chestie de gust- e păcălelă de-a binelea. … Care Tablete dulci-amare? Hai, să fim serioși, mie mi se par amar-acrișoare uneori cu o creștere a intensității de amăreală… Cabinetul lui Viorel Pătrașcu funcționează ca un Casting de subiecte și personaje, casting limitat doar de regulile stabilite de Ministerul Sănătății. Ca o pasarelă pe care trec candidații la următoare pastilă, fiecare pacient interesant defilează cu stindardul propriului beteșug și –prin pixul doctorului- devine Personajul Principal (și unic!) al propriei tablete.

**

La 30 de ani de publicistică debutantul din 1994, încă timorat că îi cunoaște pe viu pe jurnaliștii pe care îi citea în presa locală, oameni dintr-un domeniu care i se părea cu totul aparte și despre care știa câte ceva doar din filme i-a și numit pe cei care i-a cunoscut, adică pe Sergiu I. Nicolaescu, Dan Giurea, Gheorghe Moraru, Mihai Golescu, Ion Nicula, Viorel Zorilă, Mara Hagiu, Gabriel Lixandru (care-i scriesăptămânal “spală-mă”!)… și a mai prins vremea dinaintea calculatoarelor când se scria ori cu pixul, ori la mașina de scris… Apoi a declarat  tranșant: “Pentru că redau discuțiile cu pacienții am fost întrebat cum procedez, dacă am vreun aparat de înregistrare… Nu, am doar o memorie foarte bună, imediat cum am timp notez conversația și observațiile și asta-i tot… Am încercat să respect jurământul făcut nu pe biblie (și nici pe constituție – n.a.) ci în fața propriei conștiințe, întotdeauna contează vocația și caracterul… mie nu mi-a fost frică că mă îmbolnăvesc de la pacienți de boli transmisibile, am vizitat leprozeria de la Tichilești (care există și acum)… Le mulțumesc pentru prezență colegilor medici de mai multe specialități care cu toții joacă în Superliga Medicinei…”

Am impresia că “doctorul de boli rușinoase” Viorel Pătrașcu (ale cărui tratamente m-au lecuit de multe ori și care de multe ori m-a recomandat colegilor din Superliga Medicinei) și-a propus să joace pe două fronturi. Mai întâi vrea să-i însănătoșească fizic pe bolnavii (adevărați) de la cabinet și să contribuie -pe cât poate- la însănătoșirea sistemului social bolnav de-acum cronic de boli mai greu de tratat… Măcar prima parte îi iese, cum zicem noi, tinerii… 

… Și poate că n-am fost crezut chiar 100%, așa că aduc mărturie câteva din tabletele volumului la a cărui prezentare am participat. începând cu tableta care-i dă titlul Patimă şi motorină, pastilă în care e vorba de un țigănuș (că doar un puteam să-i zic rromișor), care să vedeți ce a făcut… Lectură amăruie și hazlie!

***

TABLETE DULCI-AMARE

Patimă şi motorină

Când i-a venit rândul, a intrat în cabinet un tânăr pirpiriu, purtând blugi flenduroși, o cămașă înflorată și un sacou cam larg, care stătea pe el ca pe gard. M-au frapat pielea cu tentă arămie, ochii negri și privirea expresivă, mustăcioara tunsă îngrijit, părul pieptănat pe spate și dat cu briantină, cum obișnuiau bărbații prin anii ’60. Singur și-a dezvăluit etnia. „Eu sunt țigan, că așa îmi place mie să spun, nu rom. Sunt din familie de gabori, de fel de prin Ardeal. Noi suntem altfel față de alți țigani, cum ar fi de mătase, sau ursari. Suntem credincioși, pașnici și cuminți, nu furăm, nu violăm, ne vedem fiecare de meseria care ne place. La noi, când îți zice tatăl tău ceva, nu poți s-o mai dai la întors. Ordinu’ se execută, nu se discută. Ca la armată! Am suferit un șoc foarte mare care mi-a dat peste cap sistemu’ nervos. Sunt pătimaș ca toți țiganii. Ați văzut filmu’ Șatra? Exact așa se întâmplă la noi mereu, că avem sânge foarte fierbinte. Eu am 21 de ani, iar iubita care m-a părăsit avea 15 ani. S-a dus după altu’, iar eu, de atâta durere sufletească, am vrut să mă omor. N-am avut curaju’ să-mi pun ștreangu’ pe gât și să mă agăț într-un pom. Am cumpărat o sticlă de Jac Daniel și am băut-o singur până m-am făcut praf. Aveam o siringă mare pregătită pe care, biat mangă, am umplut-o cu motorină. Dar n-am reușit să-mi înțep o vână de pe dosul mâinii. Așa că am apăsat pe piston până mi-a apărut o gâlmă cât o gogoașă. M-au dus ai mei la spital, unde mi s-a tăiat carnea ca să iasă motorina… Acuma mi-am găsit altă iubită și vreau să mă însor repede. Dacă îi dă tac-so zestre, dacă nu-i dă, nu contează!” (4 februarie 2020)

România, sub vremuri triste

Au trecut destule decenii de atunci, dar în memorie și pe retină păstrez o amintire dragă din copilărie. Eram un țânc frumușel și destupat la cap, în vârstă de trei-patru ani. Duminica după-amiaza, împreună cu părinții mei, tineri și îmbrăcați neașteptat de frumos pentru sărăcia de după război, ieșeam să ne plimbăm pe celebra Stradă Mare din Pitești, parcurgând de câteva ori distanța dintre Biserica „Sf. Gheorghe” și Teatrul Orășenesc. Lumea era civilizată, piteștenii se cunoșteau între ei, iar bărbații își ridicau ceremonios pălăriile când se salutau. Uneori, ai mei se opreau vreme de câteva minute să stea de vorbă cu alți familiști. Invariabil eram întrebat ce o să mă fac când voi fi mare. Fără să clipesc răspundeam țanțoș: „Doctor!”. Au urmat anii de liceu, n-am făcut nicio oră de meditație cu cineva, iar în 1964 am intrat prin concurs din prima încercare, devenind student medicinist și fericindu-i pe ai mei. Peste câțiva ani și sora mea a terminat Medicina. Din vremea adolescenței mele în Pitești, dar și din studenția de șase ani la București, unde am făcut practică în toate marile clinici universitare, îmi amintesc cum se comportau românii când intrau în orice unitate medicală: cu maximă decență, fără istericale și chef de ceartă, precum într-o biserică. După terminarea facultății am lucrat șapte ani în două dispensare comunale din Moldova și din Argeș (Buzoești, lângă Costești). Toți locuitorii, de la primar până la ultimul plugar, erau respectuoși. Pe atunci eram un doctor tânăr, aveam 24 de ani, iar în semn de prețuire mulți bătrâni încercau să-mi sărute mâna, ca la un preot… Filmul s-a rupt brusc în decembrie ’89. Scara valorilor s-a prăbușit, bunul simț și normalitatea cotidiană au dispărut, s-au înmulțit îngrozitor semidocții și interlopii. Românii au devenit din zi în zi mai egoiști, se urăsc între ei și sunt permanent cu capsa pusă. Mai ales în anii pandemiei, respectul pentru corpul medical românesc a scăzut spre cota de avarie. Deși acesta nu este o adunătură de ciubucari și de trecuți prin școli precum gâștele prin apă. De la ultimul dispensar rural, până la clinici de stat sau private se lucrează zi de zi sub presiune și te aștepți în orice clipă să fii jignit sau înjurat de mamă. (28 februarie 2023)

Vocaţia, caracterul şi jurământul

Fac parte din corpul medical românesc din toamna anului 1964 când mi-am citit numele pe lista celor admiși să devină studenți la Facultatea de Medicină Generală din București, într-o vreme când în ciclul primar, în licee și în facultăți se făcea școală temeinic. Iar concurența pentru a intra la Medicină, Arhitectură și Automatică era de șapte-zece inși pe loc. Acum, când teama de COVID-19 face ravagii la nivel mondial, am rememorat tot ce mi s-a întâmplat în acei ani, timp în care am fost student, iar mai apoi medic la dispensare rurale, clinici universitare sau policlinici din orașe. Și spun fără a brava: niciodată nu m-am temut că aș putea contacta de la pacienții mei gripă sau oreion, hepatită sau tuberculoză, lepră, râie sau orice altă boală transmisibilă. Mereu mi-am asumat inerentele riscuri și de fiecare dată menirea mea ca medic. Așa face majoritatea corpului medical românesc. Iar asta se întâmplă nu pentru că absolventul celor șase ani de studiu la Medicină depune la final un jurământ. Să fim totuși serioși! El nu are atunci în față nici Biblia, nici un reprezentant al clerului. Totul depinde de vocație și caracter! Restul sunt povești pentru imagine. Altfel, sunt un pătimaș cititor de presă. Nu pe net, ci cu ziarele în față la prima oră a dimineții. Cotidianul Național pe care-l cumpăr zilnic are un excepțional editorialist de prima pagină: Răzvan Ioan Boanchiș. Recunoscut și de Radu Banciu care rarisim laudă pe cineva. Săptămâna trecută a publicat editorialul cu titlul „Scrisoare către medici”. Reproduc, pentru că merită, câteva fraze, mulțumindu-i cu gratitudine în numele tuturor confraților din țară: „Dragii noștri medici, ne cerem iertare pentru că ne-am bucurat când vă vedeam în cătușe… Ne cerem iertare pentru că am fost egoiști spunând că am luat bacterii din spitale, dar nu ne-am gândit și la voi, care sunteți cei mai primejduiți. Voi stați în gardă 24 de ore și nu aveți unde să faceți un duș… Ne cerem iertare pentru că v-am înjurat și uneori v-am bătut, pe holurile spitalelor și chiar în sălile de operație… Ne cerem iertare fiindcă n-am înțeles că medicii sunt ceasornicarii și lutierii lui Dumnezeu!” P.S. Acum, în plină pandemie de COVID-19, am aflat că la un spital unde sunt internați astfel de pacienți, medicii au fost scuipați. Fascinanta Românie nu se dezminte. (24 martie 2020)

Nebunia tatuajelor

Eram student în anul VI, la finalul stagiului de Medicină Legală de la Institutul „Mina Minovici” din București. Fusese un calvar, fiind nevoiți, împreună cu ceilalți colegi de grupă, să asistăm, timp de câteva săptămâni, la zeci de necropsii. Mirosul de formol ne intrase până în ultimele alveole pulmonare. Eram șase băieți și șase fete, iar asistentul universitar ce ne păstorea ne promisese că, în ultima zi, o să ne conducă să vizităm muzeul institutului. Noi, băieții, eram apatici, dar fetele tot șușoteau între ele și l-am auzit pe asistent: „Gata, imediat în primul dulap o să vedeți borcanul cu penisul tatuat al celebrului Terente!”. În borcanul cu pricina, înalt de vreo 20 de centimetri și plin cu formol, era conservat, de câteva decenii, megapenisul acestui lipovean brăilean, mort în 1927. O namilă primitivă, înaltă de doi metri, care-și tatuase cu litere scălâmbe pe penis: „Fut tare și apăsat”. Dermatolog fiind, de-a lungul anilor – spre a le examina pielea – am rugat să se dezbrace la cabinet zeci de mii de pacienți. Având mereu cu mine aparatul de fotografiat, am o mare colecție de imagini cu boli rare, tumori și tatuaje pe care le prezint studenților mediciniști ce fac practică în clinica noastră. Dacă în urmă cu vreo două decenii, majoritatea celor tatuați erau bărbați cam încuiați la cap, neșcoliți sau foști pușcăriași, acum nebunia asta, la care recurg și femeile, s-a internaționalizat, a devenit o modă și este un fel de bravură să-ți exhibi desene mono sau policolore, grotești sau de prost-gust. În 18 decembrie 2022, la Doha, când s-a jucat finala Campionatului Mondial între Franța și Argentina, doar jucătorii din rasa neagră nu erau tatuați (pentru că nu le permitea culoarea pielii). Restul, parcă erau primitivi din jungla Amazonului.

P.S. Desigur, gusturile nu se discută. Totuși, ce rost au tatuajele spăimoase sau de gust îndoielnic precum cele care ilustrează volumul? (7 februarie 2023)

E plină ţara de părerologi!

Pandemia care în 2020 a pus la podea sistemele de sănătate din majoritatea țărilor de pe toate continentele ne-a arătat nouă, românilor, urmașii dacilor, cine suntem, încotro ne îndreptăm, cât suntem de suciți, de conservatori, de speriați de bombe mediatice și de creduli, care gândesc precum strămoșii din Evul Mediu. Nu trebuie să ai un coeficient de inteligență comparabil cu cel al geniilor pentru a înțelege și a nu contesta ce spun medicii virusologi și epidemiologi. Despre proveniența virusului SARS-COV-2 și despre riscurile presupuse de vaccinarea acceptată la nivel mondial ca singură șansă de a scăpa de această teribilă suferință, părerile unor avocați guralivi, oftalmologi, politicieni, părerologi, numerologi, preoți și vedete expirate din showbiz sunt pistoale cu apă. Ar trebui să își vadă fiecare de meseria și de viața lui într-o perioadă atât de critică pentru supraviețuirea pe o planetă din ce în ce mai încercată. Să facă tot ce-l duce mintea, să refuze vaccinarea, dar să nu mai apară în presă și pe la televiziuni profilate să întrețină zâzania spre a difuza mesaje de două parale. În lumea medicilor adevărați, indiferent de specialitatea lor, se știe că nu există boli, ci bolnavi. Fiecare om este un unicat ce poate face aceeași suferință trupească sau psihică în mii de feluri. Apoi, nu există un medicament administrat oral sau injectabil care să nu poată da reacții adverse banale sau foarte grave. Tratamentele nu ți le impune nimeni cu forța, iar dacă vrei să trăiești, ți le asumi. Când propriul tău organism nu acceptă un medicament pe care îl iau fără probleme milioane de alți bolnavi, nu declanșezi furtuni în pahare cu apă reclamându-l pe medic de malpraxis, cerând daune sau acuzând că de vină sunt Soros, masonii, Bill Gates sau oculta mondială. Acum câteva zile, când l-am întrebat pe un septuagenar dacă va accepta să fie vaccinat, mi-a răspuns: „Nu, că mi-e frică să bag otravă în mine! Eu, pentru Covrigul ăsta, mă vaccinez cu pălincă de 50 de grade. Dacă vreți, vă aduc și dumneavoastră o sticlă”. P.S. M-am vaccinat în 7 și 28 ianuarie. Antivacciniștilor care m-au întrebat de ce am făcut-o le-am răspuns răspicat: pentru că am încredere în Mossad, celebrul serviciu secret israelian. Fără acordul tacit al acestuia, evreii nu s-ar fi bulucit să se vaccineze cu milioanele în câteva zile. Apoi au un excepțional sistem național de sănătate și mulți cercetători de Premiu Nobel. (2 februarie 2021)

Expertiză versus tupeu

De când COVID-19 a năvălit în viețile pământenilor, românii de la sate și de la orașe nu mai știu pe cine să asculte. Pe avizații virusologi Rafila și Cercel, pe oculista mereu supărată și încrâncenată Monica Pop, pe avocata Șoșoacă, pe Olivia Steer și aprigul Lazarus, pe Dan Bittman, cel cu „Ți-am dat un inel”, pe Bahmuțeanca, fosta de trei-patru ori nevasta lui Prigoană, sau pe Garcea? Și pentru că suntem un neam de Gică Contra, pentru că ne pricepem pe bâjbâite la toate, iar unele televiziuni și părerologii care lansează în mediile de socializare orice aberații derutează lumea, dacă nu se vor vaccina în număr cât mai mare, românii nu pot scăpa de valurile 5, 6, 7 ale acestei pandemii. Iată cuvânt cu cuvânt ce mi-au răspuns în ultimele zile la cabinet bolnavii pe care i-am întrebat dacă sunt vaccinați. * „Deocamdată nu! Am văzut că-ți bagă acu’ ăla prea brusc!” * „Păi, mie îmi curge sânge din nas când mă lovesc.” * „Mi-e frică să nu-mi bage o chestie cu care te urmărește ăștia toată viața!” * „Nuuuu! Poate mai spre primăvară.” * „Nu e obligator. Face fiecare ce vrea. Am văzut că se îmbolnăvesc și cei vaccinați.” * „Nu mă vaccinez pentru că nici șefii mei nu s-au înțepat. Unde lucrez? La uzina de la Mioveni.” * „Nici să n-aud! De ce? Domnule, eu am 87 de ani și mai e puțin până când plec sub brazii de la cimitir. Ce rost ar mai avea? Vreau să mor de moartea mea.” * „Ce, sunt nebun la cap? Adică să-mi bag de bunăvoie otrava aia în sânge?” * „Să mă vaccinez? Taman acu’? Păi, oricum mai e puțin și eu plec la răposatu’ meu.” Doamne, dă-le românilor discernământul de a separa grâul de neghină și competența de tupeul nemărginit al pretinșilor atotștiutori! P.S. Declarație recentă a prof. dr. Șerban Bubenek, președintele Societății Naționale de ATI: „Dezinformarea legată de pandemie și de vaccinare este principala cauză a situației în care ne aflăm.” (5 octombrie 2021)

Pandemia şi modelul portughez

În timp ce în majoritatea țărilor europene rata de vaccinare anti COVID-19 se apropie sau a trecut de 85%, românii, căpoși, ignoranți și creduli, își dau cu stângul în dreptul, îi ascultă pe falșii specialiști și mor pe capete de au ajuns cimitirele neîncăpătoare. Și-au făcut mendrele tot soiul de „patrioți”, într-o situație gravă de siguranță națională în care Consiliul Suprem de Apărare a Țării ar fi fost cel mai indicat să stopeze nebunia și să limiteze numărul deceselor. Probabil că puțini dintre cei care citesc aceste rânduri știu cine este Henrique Gouveia e Melo. Ca să nu mai căutați pe net, iată răspunsul: este un viceamiral care a coordonat cu un succes răsunător campania de vaccinare din Portugalia și a salvat de la moarte mii dintre conaționalii săi. Acest om providențial, ajutat de stabilitatea politică din țară, dar și de faptul că nicio televiziune particulară nu a difuzat mesaje de la antivacciniști, știri false și bazaconii precum că, vaccinându-te, îți vor crește solzi pe corp, femeile vor deveni infertile, iar în viitorul apropiat vei dobândi inevitabil un cancer, a dat un interviu pentru un site de știri din România. Le-a spus portughezilor că țara lor este în război cu un virus devastator. „În război sunt două tabere: cea a aliaților și cea a inamicului… Am spus clar publicului că va trebui să facă o alegere: sunteți de partea virusului, îl ajutați să rămână în comunitate, sau sunteți cu noi, cei ce încearcă să lupte cu virusul? Am explicat cât de important este ca oamenii să fie raționali și să nu creadă în idei nebunești, în informații aiuritoare, cum sunt temerile de Ev Mediu sau mentalitățile de tip medieval. Au fost doctori care au indus în eroare oameni cu informații false, dar organizațiile profesionale ale medicilor au deschis un fel de proces împotriva lor. Pentru că era împotriva eticii medicale să răspândească informații care nu sunt adevărate.” (16 noiembrie 2021)