Scris de Iarina Ciuculete, colaborator BrătianuPress
Ziua de miercuri, 26 aprilie, a marcat un eveniment aparte în calendarul elevilor și profesorilor brătieni, aceștia primind vizita domnului Michael Koriche, atașat de cooperare educativă al Ambasadei Franței în România.
Printre momentele cheie ale acestei distinse vizite s-a numărat desfășurarea concursului internațional “Chants, sons sur scene”, organizat anul acesta de Alianța Franceză din Pitești, la Colegiul Național “Ion C. Bratianu”. Publicul, format din elevii liceului, a fost prezent la jurizarea și premierea participanților care au încântat sala de festivități a liceului cu interpretări autentice ale cântecelor faimoase în limba franceză.

Domnul Koriche și-a demonstrat pasiunea pentru muzica limbii franceze și atitudinea deschisă și prietenoasă cântând alături de una dintre participantele la concurs, la chitară, în urma unui scurt discurs motivational adresat celor 8 elevi talentati.

Vizita a continuat cu o discuție în biblioteca liceului, participanții având ca principale obiective…
Vezi articolul original 167 de cuvinte mai mult