Mafia corporatistă profită de detronarea „Mrs.K.” şi de onoarea pătată a lui Klaus

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Ion Maldarescu

Gata cu fotosinteza de la D.N.A.! Madam Lascu a născut pe ascuns şi crescut un sistem cu handicap locomotor, doar ca să se prăbuşească! A tăcut, a făcut, a pândit şi a dirijat mişcările subalternului Klaus – acesta aflându-se parcă sub influenţa etnobotanicelor externe -, căruia i-au trebuit o mie de ani, vorba unui cântec, să desluşească raportul Ministrului de Justiţie. În încăpăţânarea sa, sfidând din nou Constituţia, a crezut cu naivitate într-un arhetip al salvării venit din stratosfera vreuneia dintre Înaltele Porţi. În cele din urmă, în faţa potenţialului cutremur al tronului de la Cotroceni – ameninţarea cu suspendarea – interesul personal a primat. Pus în faţa situaţiei ireversibile a detronării „Mrs. K.” – prietena şi protejata ambasadelor străine -, Klaus, a cugetat că n-ar fi bine să apară în public ca un lovit de soartă, şi a transmis prin curierul de serviciu mesajul mazilirii. În opera…

Vezi articolul original 801 cuvinte mai mult

Apel către TFL-ști: «Pentru câteva minute încercați să gândiți cu propriul creier, faceți acest exercițiu, nu doare și nici nu costă bani!»

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Dragi „tineri frumoşi şi liberi” cu creiere spălate pe FB, ăia care vă trăiţi viaţa pe FB, vă luaţi ştirile doar de pe FB, voi generaţia „like & share”, voi cei care puneţi poză cu ceaşca de cafea şi „bună dimineaţă” sau cu strachina de crăpelniţă, voi care puneţi comment-uri gen „so cute, so true”… Oare chiar atât de liberi sunteţi pe cât vă credeţi?
Chiar propria conştiinţă v-a scos în stradă, sentimentul de nedreptate şi propriile frustrări faţă de toate mizeriile pe care le trăiţi sau le vedeţi că se petrec?

Ei bine, nu vă cred! Eu cred că ori sunteţi ipocriţi ori nişte naivi uşor de manipulat, care nu mai pot face efortul de a gândi cu propriul creier!
S-au petrecut multe nedreptăţi strigătoare la cer în ultimii 10-15 ani… unde aţi fost, de ce nu aţi luat atitudine? Unde eraţi când…

Vezi articolul original 680 de cuvinte mai mult

Un leac foarte ieftin – tradiționala mămăligă. Nici nu bănuiești ce minuni face pentru organism

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Mămăliga sau, alintată, mămăliguța, este o sursă importantă de fibre, protejează împotriva artritei și scade nivelul colesterolului, ca să enumerăm doar câteva dintre efectele sale benefice.

Nutriționistul Mihaela Bilic susține chiar că este o decizie înțeleaptă să înlocuiți pâinea cu mămăliga.
Spre deosebire de pâinea proaspătă care e făcută cu drojdie şi fermentează, mămăliga nu balonează. În plus nu conţine gluten, acea proteină din cereale care e tolerată mai greu de unele persoane. În boabele de porumb există mulţi carotenoizi (de unde şi culoarea galbenă), pigmenţi din care se sintetizează vitamina A. Prin urmare, mămăliga face bine la piele şi la vedere, iar conţinutul mare de fibre o recomandă pentru problemele de tranzit intestinal”, afirmă nutriționista.

Gastrita hiperacidă și ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de reducere a acidității, și o acțiune ușor calmantă, sedativă.

Carbohidrații conținuți…

Vezi articolul original 151 de cuvinte mai mult

Ziarul Financiar: „Pentru România, această înțelegere – gazele din Marea Neagră contra imunitate acordată politicienilor – este o a treia Ialtă”

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Ziarul Financiar: „Pentru România, această înțelegere - gazele din Marea Neagră contra imunitate acordată politicienilor  - este o a treia Ialtă”

Toată desfăşurarea evenimentelor privind revocarea Codruţei Kovesi, a legii gazelor din Marea Neagră şi a modificărilor legislaţiei penale sugerează un scenariu îngrozitor, dar foarte probabil: PSD-ul a votat legea gazelor naturale doar după ce a obţinut ceea ce voia.
A obţinut decapitarea vectorului principal prin care erau ameninţate extragerea de rente şi bani din poziţiile publice precum şi modificarea legislaţiei penale în sensul slăbirii acesteia, în condiţiile în care România nu are şcoli, spitale şi drumuri pentru că cei care se instalează în funcţii publice au ca misiune principală tocmai abuzul în serviciu pentru a-şi alimenta conturile de milioane şi zeci de milioane de euro din străinătate.
Semnalul decapitării DNA induce clar în sistem ideea nesiguranţei celor care trăiesc din salariu, din munca lor, contra celor care au luat şi iau prin rapt bucăţi din România şi faptul că puterea, transpartinică de acestă dată, dispune până la urmă de ultimul…

Vezi articolul original 879 de cuvinte mai mult

Cutremur puternic: „Vor fi sute de morţi, Bârladul şi Chişinăul vor fi la pământ”

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Earthquake

A reînceput seria aşa ziselor profeţii despre un mare cutremur ce va afecta România și Moldova până într-acolo încât în multe zone nu va mai fi piatră pe piatră.

 Nebunie curată. Tot mai mulţi români cred că ne paşte un cutremur mare, după ce luna iulie a debutat cu o activitate seismică importantă în zona Vrancea şi Buzău, iar în ultimele 24 de ore au avut loc încă 4 cutremure.

De-a lungul timpului, au existat mai multe profeţii despre producerea unui mega cutremur în România. Ioan Istrate, unul dintre cei mai renumiţi clarvăzători din România, a spus anterior că oricând se poate produce un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter.

„Cutremurul poate avea loc de azi până la sfârşitul lunii. Datele problematice sunt 15, 24 şi 26 mai. Cutremurul se va resimţi în Bucureşti cam de 7,7-8 grade. Vor fi sute de morţi, iar Bârladul şi Chişinăul vor fi…

Vezi articolul original 96 de cuvinte mai mult

Vecinii noştri, neo-naziştii ucraineni

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Istoria-unei-Tradari-nationale-Tratatul-cu-Ucraina-Tiberiu-Tudor-Stepan Bandera Ucraina„[…] nu rușii sunt cei care au adus cele mai mari nenorociri poporului român, nu rușii sunt aceia care au râvnit la teritoriile românești anexându-le. Pentru toate acestea, singurii vinovați sunt ucrainenii. Fie că făceau parte sau nu din marele imperiu sovietic”. (Mircea Druc, fost prim-ministru al Republicii Moldova)

Vă reamintim că au trecut 21 de ani de la comiterea ticăloasei nelegiuiri comise de Emil Constantinescu – ex Preşedintele României, Victor Ciorbea – ex prim ministru al României, Adrian Severin – ex Ministru de Externe al României şi Parlamentul României prin trădarea intereselor naţionale – ratificarea „Tratatului România-Ucraina”. În noaptea de 17/18 iunie1997, personalul ambasadei Ucrainei la Bucureşti a petrecut până dimineaţa.

Despre acest tratat criminal, subiect al cărţii profesorului Tiberiu Tudor, „Istoria unei trădări naţionale”, acad. Florin Constantiniu afirma : „În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național…

Vezi articolul original 2.403 cuvinte mai mult

Gheorghe Brătianu față cu Statele Unite: torța din mâna statuii Libertăți este menită să lumineze sau să incendieze planeta?

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Srisoare deschisa adresata d-lui W.G. Leland,
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/8462/

Publicat de Ion Coja in Doctrină naţionalistăTextele altora pe 06.04.2014 | 2 comentarii
Scrisoare deschisa adresata d-lui W.G. Leland,
Presedintele comitetului international al stiintelor istorice,Washington
de catre Prof.Gheorghe Bratianu, după bombardamentul din 4 aprilie 1944.
Publicat in ziarul Curentul, patronat de Pamfil Seicaru, precum și în Revista Fundațiilor Regale.
Domnule presedinte,
Ma cunoasteti putin, desi numele noastre se afla de optsprezece ani pe aceeasi lista a Comitetului intemeiat la Geneva in 1926, care isi datoreste intr-o larga masura activitatea si publicatiile sprijinului D-voastre. Dar va amintiti desigur mai bine de alt reprezentant al Romaniei in acelasi Comitet, neuitatul Nicolae Iorga, pe care l-ati desemnat vice-Presedinte, in momentul in care ati urmat in scaunul de Presedinte, regretatului H.W.Temperley.
Ati fost astfel, pana in clipa in care razboiul a pus capat legaturilor internationale, in fruntea celei mai inalte instante de coordonare…

Vezi articolul original 870 de cuvinte mai mult

INTRAM IN GUINESS BOOK: PROTESTATARII TEFELISTI SI-AU TRAS SEDIU CU SPATII DE RELAXARE

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

ext

În urmă cu ceva zile părea o glumă bună circulînd pe net; să te ții poznă, însă, că tocmai ce a devenit realitate. Așa se face că România devine prima țară din istorie dotată cu protestatari spontani față de nedreptățile de orice fel, iar respectivii protestatari spontani sunt dotați, la rîndul lor, cu sediu.

E greu să nu-ți zboare gîndul la bancul ăla celebru cu ”rîdem, glumim, dar numai în incintă” atunci cînd aflăm, de pe paginile de Facebook, Twitter, Patreon șamd a mișcării tefeliste ”Corupția ucide” că un proiect conturat în ultima perioadă a devenit realitate. Tefeliștii au, de acum, sediu.

”Noi, comunitatea Corupția ucide, ne-am asumat un rol activ de a educa, responsabiliza si informa cetatenii asupra drepturilor acestora, libertatilor dar si lucrurilor mai putin sanatoase de pe scena politico-sociala a Romaniei. Avem mai multe proiecte la care lucram. O donatie lunara ne va ajuta sa putem aloca…

Vezi articolul original 314 cuvinte mai mult

Cazuri bizare ale copiilor cu tați nepământeni

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

rp_extraterestri.jpg

Doctorul Singh rămâne celebru în lumea științifică prin studiile pe care le-a făcut în Nepal, pe un copil pe care l-a considerat nepământen, pentru că nu avea inimă și plămâni. În mijlocul abdomenului avea un organ de dimensiuni foarte mari.

Mama copilului avea vârsta de 15 ani, când a avut o relație cu un tânăr, despre care spunea că era frumos, avea pielea albă și care coborâse din ceruri. După naștere, tânărul ar fi vrut să ia copilul cu el în ceruri, dar localnicii s-au opus.

Mulți ufologi, printre care și celebrul John Coleman au susținut că extratereștrii nu se pot reproduce ca oamenii. Totuși, în Nepal, există multe povești legate de ființe venite din spațiu și care au avut legături intime cu tinerele nepaleze.

Cazul copilului din Italia

Un caz la fel de ciudat este cel al unui bebeluș care s-a născut în Italia. Imediat după naștere, medicii au…

Vezi articolul original 310 cuvinte mai mult

Cabala sinistra a amestecului rasial din spatele publicitatii

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Etnicii europeni, care reprezinta 95% din cel mai mic continent, sunt incurcati de propaganda sinistra anti-alba afisata in publicitatea comerciala. Propaganda care promoveaza relatii mixte, in special femei albe cu barbati negri, a devenit atat de generala, incat chiar si cei mai putin atenti au inceput sa observe.

Mixed-Race-Parents-Tired-Hearing

Bazandu-se pe subcultura de marketing, s-ar putea presupune ca jumatate sau mai mult dintre toate relatiile implica un fel de amestecare a rasei. Combinatia de femei albe cu barbati negri este cel mai des intalnit cuplu de rasa mixta, reprezentat in publicitatea de tip ura de rasa.

benetton12

Daca publicitatea privind diversitatea raselor a fost cu adevarat adresata celui mai mare numar de clienti, sau clienti potentiali, pare o strategie ciudata sa se concentreze atat de mult asupra unei singure combinatii, ignorand insa atat de multe altele. Acest lucru sugereaza un scop sinistru si subliminar in spatele tendintei de amestecare a rasei.

Vezi articolul original 1.901 cuvinte mai mult