Soclul „Zeiţei” Kovesi, dărâmat de Udrea

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Toate dosarele făcute de DNA pe vremea Luarei Codruța Kovesi cad ca un castel de cărți de joc atins de un deget neatent. Tot soclul ”Zeiței” se clatină din temeli după ce, ieri, Elena Udrea împreună cu avocatul său au cerut în instanță să se respecte decizia CCR care s-a pronunțat cu privire la legalitatea completurilor de judecată și a cerut și respectarea legislației europene privind protejarea intereselor  Comunităților Europene. Aceasta a fost prima cerere de acest gen din Justiție formulată în dosarul cunoscut ”Gala Bute”.

Elena Udrea Soclul „Zeiţei” Kovesi, dărâmat de UdreaConcret, acesta a fost punctul de vedere al Comisiei Europene trimis la Curtea de Justiție a UE în cazul întrebărilor preliminare ridicate de instanța supremă în dosarul în care a fost cercetată, judecată și condamnată Elena Udrea. Documentul a fost dat publicității, ieri, de avocatul fostului ministru, Veronel Rădulescu. “Acesta este răspunsul oficial al Comisiei Europene în dosarul nostru de la CJUE care spune…

Vezi articolul original 245 de cuvinte mai mult

Lasă un comentariu