„Trădarea stă cu regele la masă!” (Alexandru Vlahuţă)

Trădarea este mai prejos decât crima. Dacă ea este însă comisă de un monarh presupus creştin, atunci ea este mult mai prejos de orice mişelie. Întru menirea monarhilor de a călăuzi, îndruma, povăţui, ocroti, alina, vindeca, crea şi înălţa naţiunea peste care Bunul Dumnezeu le-a acordat mandat de administrare, nu de stăpânire, fiindcă aceasta este doar a Creatorului a Toate, suveranii şi-au adăugat heraldicii lor imperativul: Nihil sine DeoI! (Nimic fără Dumnezeu!).

În tălmăcirea creştin-ortodoxă dacoromână străveche această expresie sublimă înseamnă că, Dumnezeu – Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt este o corolă divină a însuşirilor absolute: Adevăr, Aseitate, Bunăvoire, Cuvânt, Dragoste, Erudiţie, Frumuseţe, Generozitate, Har, Iubire, Înţelepciune, Înviere, Justeţe, Kalokagathia, Libertate, Mântuire, Monarhie, Nemurire, Omniprezenţă, Pantocrator, Răbdare, Sfinţenie, Slujire, Ştiinţă, Taină, Univers, Veşnicie, Viaţă, Zidire. Măcar o parte dintre aceste calităţi trebuie să-i aparţină suveranului pământean…