
Fără urmă de tăgadă, „democraţia” postdecembristă şi-a arătat adevărata faţă : nu-i altceva decât o mizerabilă „democratură”, o dictatură distructivă, exponenţial mai rea decât cea de dinainte de 1989 şi decât oricare alta din Istoria României, despre care nu s-a scris în „Istoria loviturilor de stat din România”. Recentele şi din ce în ce mai agresivele acţiuni antiromâneşti din lunga seria a ne-partidului U.D.M.R. sunt încă la ordinea zilei. Moştenitori genetici ai gândirii lui Attilla Hunul, al lui Ducso Csaba, Miklós Horthy şi Wass Albert – via Budapesta -, mulţi neohorthyşti de la U.D.M.R. cer statului român privilegii, nu drepturi, vor autonomie etnică şi teritorială, vor Ardealul pentru Ungaria şi cer anularea Tratatului de la Trianon, vor ca limba română să nu mai fie limba oficială a statului român, se erijează în mod nejustificat ca reprezentanţi ai întregii comunităţii maghiare cu care românii vor să trăiască în bună înţelegere.
Contrar intereselor…
Vezi articolul original 1.703 cuvinte mai mult