Era o vreme când singurele sirene pe care le auzeam erau cele de dimineaţă şi de la ora 15, când la Electro sau Oltcit se anunţa începutul sau sfârşitul unei zile de muncă.

Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul și intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect „domnul inginer” sau „domnul profesor”, sau „domnul avocat”. Când unul dintre ei, cam după 10-15 ani de activitate, îşi dădea şi lua doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca s-o cumpere sau e vreun boss de la partid. Mai târziu, au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele de la o mână într-un judeţ. Şi mai era…