Mă întorc, dle Profesor Nicolae Manolescu, către mine și la „derapajul major” al unui „fost, totuși, șef la Europa Liberă” care a ajuns, în recviemul interpretat la patru mîini de Rareș Bogdan și de dvs., să „lupte împotriva libertății de expresie”. Încep prin a vă crede pe cuvînt. Nu mă uit în oglindă de teamă să nu devin narcisist. E drept că nu m-am înrolat în mainstream-ul elitelor culturale, mai ales al acelora care au sufocat prin partizanat politic mediul universitar. Aproape toți amicii mei au luat-o la goană într-acolo, ca albinele la urdiniș: dădea bine să ții strocul în aceeași cadență cu clubul păltinișenilor. Mi s-a părut infantil, modest intelectualmente și nul din punct de vedere al unei speculații cît de cît creditabile rațional să mă alătur regimentelor de eminențe cenușii pentru care societatea românească nu s-ar mai bălăngăni deasupra prăpastiei cu condiția ejectării în neant…