Mafia corporatistă profită de detronarea „Mrs.K.” şi de onoarea pătată a lui Klaus

Avatarul lui Lupul DacicLupul Dacic

Ion Maldarescu

Gata cu fotosinteza de la D.N.A.! Madam Lascu a născut pe ascuns şi crescut un sistem cu handicap locomotor, doar ca să se prăbuşească! A tăcut, a făcut, a pândit şi a dirijat mişcările subalternului Klaus – acesta aflându-se parcă sub influenţa etnobotanicelor externe -, căruia i-au trebuit o mie de ani, vorba unui cântec, să desluşească raportul Ministrului de Justiţie. În încăpăţânarea sa, sfidând din nou Constituţia, a crezut cu naivitate într-un arhetip al salvării venit din stratosfera vreuneia dintre Înaltele Porţi. În cele din urmă, în faţa potenţialului cutremur al tronului de la Cotroceni – ameninţarea cu suspendarea – interesul personal a primat. Pus în faţa situaţiei ireversibile a detronării „Mrs. K.” – prietena şi protejata ambasadelor străine -, Klaus, a cugetat că n-ar fi bine să apară în public ca un lovit de soartă, şi a transmis prin curierul de serviciu mesajul mazilirii. În opera…

Vezi articolul original 801 cuvinte mai mult

Lasă un comentariu