„Numai prin lume omul se cunoaşte pe sine, descoperindu-şi propriul trup în anumite relaţii cu celelalte lucruri. De aceea, cercetarea lumii este calea pe care trebuie să apuce omul pentru a-şi cunoaște nevoile şi pentru a se lămuri încotro vrea să se îndrepte. Doar printr-un ocol prin experienţa lumii,  poate el să-şi orienteze impulsurile, la început lipsite de direcţie, şi dobândeşte interese şi nevoi. Iar, odată cu progresul experienţei, se schimbă nevoile înseşi. Numai pe această cale dificilă poate încerca omul să se lamurească în legătura cu el însuşi.”[1]

Pre-textul de mai sus introduce primul pas în  întreprinderea unei căi, deloc ușoară dar esențială pentru progresul experiențial al vieții căci în cele ce urmează voi vorbi de mândrie şi de posibilităţile ei evolutive sau involutive, contextualizând-o în cadrul counseling-ului relaţional de tip PREPOS ca şi caracteristică dominantă a delirantului[2], dar şi ca nuanţă secundară a altor idealtipuri